De obicei, la această secțiune, se inseră datele din CV-ul profesional. Deși procedeul este foarte precis, are neajunsul de a prezenta traiecoria profesională înt-o manieră schematică, fără a lăsa să se întrevadă preocupările care au marcat acest parcurs.

Am ales să prezint altfel parcursul meu profesional: mai apropiat de o istorisire din care să reiasă lucrurile care m-au preocupat mai mult.

Am terminat specialitatea de chirurgie toracică la Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta”, Spitalul Filaret cum este cunoscut de către cei mai mulți.

În acea perioadă, practic, nu se vorbea nimic despre chirurgia minim invazivă video asistată în chirurgia toracică. Un scurt stagiu la Spitalul de Urgență Floreasca, condus de niște medici veniți din Grecia, m-a familiarizat cât de cât cu cu acest gen de chirurgie, dar cum dotarile erau 0 în acel moment în toate spitalele, a te gândi, atunci, că această aparatură va ajunge și la noi și că medici tineri vor avea acces la aceasta părea de domeniul SF-ului.

Lucrurile au căpătat o turnură neașteptată odată cu ocuparea postului de medic specialist la Spitalul Clinic ”Sfântul Ioan”. Aici, în cadrul chirurgiei generale, profesorul Corneliu Dragomirescu, încerca să introducă , în peisajul chirurgiei românești această chirurgie. Cum secția de chirurgie toracică fusese înglobată în cadrul Clinicii de Chirurgie generală am avut șansa în a participa nemijlocit la nașterea  chirurgiei minim invazive.

Decernarea premiului Academiei Române “Iuliu Hațeganu” anul – 2000

(de la stanga la dreapta): dr. Copaescu, dr. Munteanu, profesorul Dragmirescu dr. Litescu dr. Popa

Toată experiența dobândită în acest nou domeniu s-a materializat în seria de 5 CD-uri ”Chirurgie minim invazivă – tehnici avansate” coordonată de profesorii Corneliu Dragomirescu și Irinel Popescu. Două dintre aceste CD-uri, la care am fost editor de volum, tratau tehnicile avansate de chirurgie toracoscopică descriind în amănunt operații făcute în premieră la noi în țară. Simpatectomia toracoscopică ocupa un loc central în aceste prezentări și prezenta experiența acumulată în acest domeniu. Prima operație de acest tip fusese prezentată la societatea de Chirurgie București și fiind premiată cu Premiul Societății Române de Chirurgie pentru tineri chirurgi– Filiala București 1997. Întreaga serie de CD-uri a primit Premiul Academiei Române “Iuliu Hațeganu” în decembrie 2000.

Faptul că această chirurgie nu reprezenta o modă trecătoare, ci o achiziție valoroasă în armamentariumul diagnostic și terapeutic al chirurgului toracic, mi-a fost confirmat și de cele ce am văzut în cadrul stagiilor de pregătire din Szalzburg și AKH Viena. Acolo am înțeles cu adevarat ceea ce înseamnă chirurgia toracică practicată la vârf și am avut ocazia să particip în cadrul echipei, condusă de către profesorul Walter Klepetko, la operațiile de transplant pulmonar la AKH-Viena.

Absolvirea stagiului de pregatire la Salzburg; inmanarea diplomei in prezenta profesorului Walter Klepetko si a profesorului David Skinner

La Viena am învățat ce înseamnă recuperarea pulmonară și recuperarea generală a pacienților operați pe torace precum și reinserția lor socială. Aceste recuperări complexe și costisitoare erau făcute de un personal mediu, înalt specializat. Nici astazi nu am văzut la noi această specializare atât de utilă pacienților (în niciunul din serviciile de chirurgie toracică).

AKH-Viena

Reîntors în țară am avut șansa ca alături de alți 27 de colegi entuziaști (profesorul Dragomirescu, doctorii Cătălin Copăescu, Rubin Munteanu, Dina Ion, Mircea Litescu etc)  să fiu unul dintre membrii fondatori ai Asociației Române pentru Chirurgie Endoscopică și alte Tehnici Intervenționale (ARCE) în anul 2001.

ARCE este și azi pilonul principal în promovarea acestei chirurgii iar congresele organizate de această societate , prin valoarea prezentărilor științifice, atrag majoritatea vârfurilor din chirurgia minim invazivă la nivel european și nu numai. Ultimul congres prezenta „pe viu” robotul da Vinci și implicațiile sale în chirurgia prostatei și a mediastinului. Acesta va fi, probabil, următorul pas în dezvoltarea acestei chirurgii. Din păcate costurile mari legate de folosirea acestor roboți face ca această chirurgie să fie puțin accesibilă astăzi- dar așa păreau lucrurile și cu chirurgia laparoscopică și toracoscopică acum 20 de ani.

Abord toracoscopic bilateral pentru corectarea deformari peretelui toracic anterior, pectus excavatum, – procedeul Nuss

Toate aceste experiențe chirurgicale precum și îndemnul mentorului meu în chirurgia minim invazivă, profesorul Dragomirescu, m-au împins în a-mi alege tema de doctorat în acest domeniu – „Chirurgia minim invazivă videoasistată în diagnosticul și tratamentul afecțiunilor toracice”. Profesorul Alexandru Nicodin, care a făcut parte din comisia care mi-a acordat titlul de „Doctor în medicină”, aprecia în recenzia lucrării că doar capitolul despre simpatectomia toracoscopică prin amănunțimea și amploarea sa ar fi fost suficient pentru o lucrare de doctorat.

Odense, Danemarca – la congresul dedicat simpatectomiei toracice pentru tratarea hiperhidrozei alaturi de profesorul Moshe Hashmonai – unul din parintii acestei interventii

Nu e de mirare că site-ul acesta tratează implicațiile simpatectomiei toracoscopice în tratamentul hiperhidrozei și a facial blush-ului – patologie atât de puțin cunoscută la noi în țară (surprinzător, chiar și în rândul medicilor) cu toate eforturile de mediatizare a procedeului și a faptului că au trecut 20 de ani de când prima simpatectomie toracoscopică care se făcea la noi în țară.